Dat fiind faptul că Emailul este o sursă principală de informare pentru 76% dintre cititori, comunicarea prin email a devenit o prioritate în strategia de poziţionare a revistei. Informarea completă, susţinerea articolelor din mediul offline în online, accesul rapid la concursurile şi dezbaterile pe temele lansate de revista Formula AS au devenit elementele cheie în asigurarea unei experienţe cât mai relevante pentru cititori.
O susţinere permanentă
În aprilie 2009 numărul de abonaţi a fost raportat doar la userii înregistraţi pe siteul formula-as.ro. De asemenea, baza de date a înregistrat o continuă creştere şi în numai şase luni, numărul celor care au optat să primească newsletterul Formula AS a crescut cu peste 120%.
Pe 21 noiembrie voi susţine o prezentare la Tîrgu-Mureș despre Email Marketing. Conferința Marketing Essence 2009 este organizată de Educatie.inmures.ro și compania REEA. Aşa cum spun şi organizatorii, participarea la un astfel de eveniment poate însemna o investiţie cu un procent ridicat de ROI.
Vom discuta despre practicile de comunicare prin email, despre valoarea reputaţiei la nivel de IP şi email (from), despre evoluţia unei campanii de email marketing, dar şi despre o analiză completă la nivel de statistici şi rapoarte. Nu în ultimul rând, dacă aveţi probleme de comunicare în email marketing, vă rog să participaţi cu întrebări.
Dacă voi identifica un potenţial brand (newsletter) care are nevoie de consultanţă, de la practici şi până la design, dar şi implementare HTML, şi nu are resurse financiare, îl voi ajuta (susţine) să îsi lanseze newsletterul (campania de comunicare prin email). Nu trebuie decât să îmi spui ce vrei de la newsletterul tău. La sfarşitul conferinţei voi anunţa şi castigatorul. Succes!
Motivul pentru care m-am hotărât să particip la această conferinţă este că mă voi întâlni cu o parte din prietenii, partenerii etc., care au participat la Marketing 24/7 (noiembrie 2008), că voi participa la un nou eveniment, dar şi că voi avea şansa să vizitez judeţul Mureș.
Conferința Marketing Essence 2009 va fi susținută şi de: Mădălin Matica, Ciprian Stăvar, Eusebiu Șchiopu, Ovidiu Negrean, Adrian Soare şi Bogdan Manolea.
Ne vedem pe 21 noiembrie!
